Anarchy in the U.K.

                   Se intampla prin 1976, pe cand lumea era alta, muzica acelor ani avea sonoritati atat de diferite fata de anii 2000, iar finalul perioadei hippie era dintr-odata bulversat in topurile britanice de ceea ce avea sa devina cea mai controversata, dar totodata si cea mai iubita trupa de punk din toate timpurile, Sex Pistols. In acel an, pe 26 noiembrie a aparut single-ul de debut al trupei, "Anarchy in the U.K.", ulterior fiind una dintre piesele de rezistenta, alaturi de "God Save the Queen", ale celui mai bun album al lor "Never Mind the Bollocks, Here's the Sex Pistols", aparut in 1977. Acest prim single a avut si o istorie aparte, menit fiind sa scandalize inca din perioada de inceput a trupei. Filmarea videoclipului acestei piese a fost facuta pe Tamisa, pe undeva in apropierea palatului Buckingham, iar trupa a fost asteptata la mal de catre politistii englezi si amendata pentru deranjarea linistii publice, ca si pentru profanarea de injurii la adresa casei regale. Sex Pistols a atras atentia intregii natiuni britanice asupra sa tocmai prin comportamentul lor anarhist, prin intermediul cuvintelor "murdare" din interviurile realizate si versurilor sfidatoare la adresa ordinii de drept, impotriva puterii, un fel de indemn pornit dintr-o lume underground de a... distruge, de a te opune, de a incalca toate regulile societatii, folosind muzica ca pe o arma ideologica. Ulterior, un Union Jack (steagul Marii Britanii) sfasiat, dar prins cu ace de siguranta si cu chipul Reginei Elisabeta avand o banda neagra in dreptul ochilor a devenit un fel de icon al miscarii punk din intreaga lume. Piesa "Anarchy in the U.K." a ajuns in scurt timp  la varf in topurile britanice, iar acum se odihneste pe locul 53 in topul celor mai bune 500 de piese rock din toate timpurile, top alcatuit de celebra revista de cultura muzicala Rolling Stone.

                  Ce se intampla in zilele acestea la Londra, ca dealtfel si in alte mari orase britanice (Manchester, Birmingham sau Liverpool), pare a fi o reactie intarziata cu 35 de ani la aceasta faimoasa piesa, interpretata cu un imens succes si de alte nume importante ale muzicii rock, Megadeth si Motley Crue (cu varianta "Anarchy in the U.S.A."). Totusi, cred ca cei de la Sex Pistols nu s-au gandit la astfel de revolte, pentru ca desi socialul isi are rolul sau frustrant in ecuatia violentelor, scanteia care a aprins miscarile de strada de la periferia Londrei a pornit de la impuscarea unui traficant,  dar tata a patru copii, amanunt deloc nesemnificativ intrucat a fost speculat la maxim de catre mass-media, iar actorii principali ai acestei anarhii puse in scena sunt copiii emigrantilor, la a 2-a, ori la a 3-a generatie. As fi curios sa stiu ce parere are Johnny Rotten (John Lydon pe numele sau real), legendarul vocalist al trupei, acum in varsta de 55 ani, londonez get-beget, de revoltele de strada care au cuprins capitala Regatului Unit, de data aceasta o adevarata... "Anarchy in the U.K."...

In jurul lumii

In Romania mentalitatea generala este ca odata casatorit si cu familie viata trebuie sa intre pe ruta: serviciu, cresterea copiilor, acumulare de bunuri, pensie. Iata insa ca o familie de romani cu 3 copii a decis ca se poate si altfel. Au impachetat, au cumparat o rulota si de 2 ani de zile isi educa copii calatorind in jurul lumii si aratandu-le practic despre ce este vorba in viata si in lume.

O asemenea calatorie cere in primul rand curaj... 

Sabina: Trebuie sa va mai spun inca o data cat de minunata mi se pare ideea voastra de a calatori impreuna cu familia in jurul lumii. Cum ati reusit sa va hotarati la acest demers? De unde ati adunat atat de mult curaj?


Dan si Marilena: Hotararea initiala a fost de a ne schimba viata, de a “invata” sa traim altfel decat ati enuntat foarte bine, dar asta nu este o caracteristica a Romaniei numai...Apoi, hotararea fiind luata in unanimitate familiala de a ne schimba viata, de a trai si a lucra impreuna, cu copiii,de a ne reduce necesitatile financiare la punctul in care sa nu mai fim obligati sa muncim pentru a plati datorii, de a gasi timpul pentru a trai cu adevarat.


Intr-o zi am gasit pe internet experienta unei familii franceze care tocmai realiza o asemenea calatorie in familie...La propunerea mea cu jumatate de gura, Marilena a fost mai mult decat clara – Cand plecam?


Curajul de care ai nevoie este totusi enorm, dar nu la nivelul pe care il banuiti....Sa parasesti o viata pe care o cunosti, in care de fapt, abstractie facand de faptul ca suntem sclavi, manipulati....totul merge, pentru a ne arunca cu capul inainte, in necunoscut, cu trei copii in plus, asta da, curaj. Restul, este floare la ureche, si nu suntem cu nimic mai curajosi decat altii. Avem doar incredere in viata, in natura si incercam printr-o maniera pozitiva de a gandi sa atragem evenimentele pozitive.

Daca iei hotarari in functie de prieteni viata nu iti apartine...

Sabina: Sunt convinsa ca pe langa reactii entuziasmate, precum a mea, v-ati confruntat si cu o multime de critici. Care a fost cel mai puternic contra argument care v-a fost adus? A venit el din partea familiei, prietenilor?


Dan si Marilena: Vast subiect. Evident ca nimeni nu intelege o asemenea schimbare....mai ales venind din Romania, unde studiile superioare marcheaza debutul unei cariere fata de care nu mai ai dreptul sa dai inapoi (eu dupa Facultatea de Arhitectura la Bucuresti, mai apoi la Paris, Marilena pe cea de Bele Arte la Tenerife, atelierul propriu de arhitectura cu salariati, proiecte mari in curs).


Multi nu au inteles nimic, nu au putut intelege nici faptul ca de fapt nu ne abandonam meseriile, ci ca dorim doar sa le reinventam practicandu-le cu libertate si supunandu-le unei anumite evolutii a filozofiei de viata.


Dar stati linistiti, neintelegeri am avut si in Franta, nu numai in Romania. Familia bineinteles ocupa un loc aparte, fata de prieteni, putem oricand argumenta faptul ca le “pasa” mai mult, ca parintii nu ne vor vedea, ca bunicii nu vor vedea nepotii, pe scurt, toate aceste motive care fac ca daca iei hotararile in baza lor de fiecare data...viata NU iti apartine si deci nu este nimic de facut.


Bineinteles ni s-a promis tot ceea ce vedeti rau la televizor sau cititi in ziare, insecuritate fizica, alimentara, sanitara, si....raman in limitele bunului simt. Despre toate astea, ce putem spune....800 de zile calatorind, fara nici o problema de securitate, sau surprize neplacute? 800 de zile cu trei copii fara un singur medicament altul decat minuscule bulinute homeopatice, probabil doua raceli fara febra fiecare...


Ar fi multe de spus, dar faptul ca am suprimat stresul vietii anterioare ne-a schimbat in mod radical viata. Iar ca contraargumente, cei care au calatorit pe termen lung, va vor zice toti – Duceti-va, lumea este minunata, aveti totul de descoperit, cei care nu au fàcut-o, va vor trata de inconstienti.

Calatoria te costa in primul rand vechea viata

Sabina: Cum ati reusit sa strangeti banii? Am citit ca ati vandut apartamentul, masina. Puteti sa ne spuneti aproximativ cat v-a costat pana in prezent acest demers? M-ar tenta si pe mine :)


Dan si Marilena: Cat ne-a costat...Tare greu de spus, am fi putut sa o facem daca nu am fi avut posibilitatea de a lucra pe parcursul calatoriei. Faptul ca lucrul a platit probabil 75% din calatorie nu ne-a permis sa facem economii ci sa nu fim obligati sa facem calcule, sa ne permitem in enorma parte sa facem ce dorim, desi a trebuit totusi sa taiem frumoase capitole precum insula Pastelui, Galapagos....






Lucrul pentru noi a fost un miracol, o savoare de nebnuit, sa fii contactabil si sa faca lumea apel la tine in aceste conditii, este o minune. Sa treci de la avioane, reuniuni interminabile cu investitori searbazi la a lucra cu prieteni intimi, a face conceptie si prezentari de proiecte pentru tata, ilustratii de carti pentru mama, ce placere!
Ne vom gandi serios la cat ne-a costat dar nu vrem sa ne speriem pe noi mai intai...Da, am vandut totul, iar toate obiectele noastre se plictisesc pe undeva intr-un container sigilat....


Sabina: Din punct de vedere administrativ, cam cat de complicat a fost? De pe pagina voastra reiese ca ati plecat din Franta. Locuiati acolo in momentul in care v-ati decis sa plecati?


Dan si Marilena: Da, traiam in Franta respectiv Spania pentru Marilena (Spania din '90)....Din punct de vedere administrativ suntem de invidiat....contabila face totul la distanta, curierul vine exclusiv prin email, nici o factura de platit, ce mai ramane?


Asigurarea  camperului la fiecare frontiera, stampilat pasapoarte.....asta este de invidiat dar pentru a ajunge la o asemenea simplicitate mai intai timp de un an a trebuit sa ne complicam enorm viata, a fost cu adevarat o perioada dificila.


Sabina: Cum ati facut itinerariul? Cunoasteti oamenii din locurile in care mergeti?


Dan si Marilena: Itinerariul...ideea este sa planificam cat mai putin...de multe ori am schimbat planurile in timpul calatoriei, dar trebuie respectat un lucru – sa calatorim cu anotimpurile, iar pana acum am reusit sa o facem .


Alaska in vara nordica, Mexicul iarna, America Centrala inainte de sezonul ploilor, altiplanoul sudamerican dupa incredibilele geruri nocturne si inainte de ploile care fac drumurile impracticabile, Tara de Foc in vara australa....singura eroare de apreciere...Bucuresti in iulie – august....mai departe vom vedea.

Fara sponsorizari, doar o calatorie in familie

Sabina: Ati reusit sa obtineti o sponsorizare? Daca da, cum?


Dan si Marilena: La inceput ne-am gandit dar am parasit repede ideea, facem o calatorie in familie iar asta are inocenta ei. Pe urma, noi avem filozofia noastra despre viata, ne imaginam greu sa prezentam pe situl nostru pe cineva care ar gandi atfel doar pentru ca ne-ar da bani, nu ar fi deontologic.


Raman doar Motorhome, o firma din Bucuresti, Familia Gal, despre care nu va ascundem ca sunt prieteni din copilarie, nasi in plus....au un garaj Iveco iar ei ne-au incurajat de la inceput. Pentru noi asta nici nu trece drept un sponsoring, desi este, ci drept o poveste de dragoste.


Avem toate piesele de rezerva de la ei si mai ales toata incurajarea, increderea reciproca, pe scurt ceva nepretuit in asemenea aventura cand nu avem nici cea mai mica cunostinta tehnica. Stim ca sunt la doua degete de a lasa totul sa vina cu noi, poate ca intre timp cu drag au trecut chiar la un singur deget, cine stie...

Sabina: Au existat momente dificile de-a lungul calatoriei in care sa va fi dorit sa abandonati?


Dan si Marilena: Recunoasteti ca v-ati fi asteptat la un raspuns NU... Ba da, ceea ce trebuie inteles este ca nu este o lunga vacanta ci un stil de viata, cu copiii in plus, scoala, educatia, a invata sau a domestici cum sa spunem acest nou stil de viata, momente de epuizare, pana prinzi un bun ritm. 


La un moment dat ne spusesem ca dupa cele doua Americi terminam... acum ne simtim ca pestisorii in apa, nu am fi in stare sa oprim excursia...


Sabina: Ce va lipseste cel mai mult din stilul de viata precedent?


Dan si Marilena: Libertatea de a hoinari putin singuri, suntem tot timpul cu copiii, face totul cu ei, si nu ne plangem, dar, totusi, asa, din cand in cand...da, nu suntem parinti perfecti!

Cotidianul copiilor e format din maimute urlatoare, pinguini, aurore boreale, ghetari...

Sabina: Sunt convinsa ca cei mai entuziasmati calatori sunt chiar copiii. Va amintiti vreo declaratie amuzanta facuta de ei?


Dan si Marinela: Entuziasmati, nu stim daca este cuvantul potrivit. Entuziasmul debutului odata trecut, pentru ei este cotidianul acum, daca intr-o zi vezi maimutele urlatoare in fata unor piramide, apoi, mergi printre pinguini, ghetari, pescuiesti solmoni, vezi aurore boreale, toate astea sunt lucrurile cele mai normale pentru ei si-i intelegem. Este cotidianul, “banalul” lor.


Matei este cel care profita cel mai mult am putea spune, dar Vlad este un artist caruia tot ce vede ii va folosi pe cand Ilinca este (inca) bebelusul cel mai fericit de pe pamant pentru unicul motiv ca este cu mama si tata, in rest ce mai conteaza?


Sabina: Ati vizitat pana acum America de Nord, America Centrala si America de Sud. Urmeaza Noua Zeelanda, Australia si sud-estul Asiei, nu? Ce itinerar aveti in continuare?


Dan si Marilena: Am schimbat, dupa Europa plecam din Romania in jurul lui 1 septembrie prin Turcia, Iordania, Egipt, Sudan....dar nu stim pana unde, probabil pana la ecuator, apoi, vom vedea pe unde trecem in Asia, cel mai probabil raman Iranul, Pakistan, Nepal, India.....am devenit atat de filozofi incat nu conteaza, vedem noi....


Sabina: Cand aproximati ca va veti intoarce si ce veti face in acel moment?


Dan si Marilena: De ce vreti sa ne deprimati? Trecem direct la a doua  parte a intrebarii...vom trai impreuna, lucrand impreuna, totul cu copiii atat timp cat vor dori sa stea cu noi. Sunt multe idei de dezvoltat, dar in nici un caz nu ne-am putea intoarce la viata anterioara. Dorim in orice caz sa pastram libertatea pe care o traim...

Calatoria va produce o carte cu ilustratii si povesti

Sabina: Ati scris ca acesta calatorie va fi nu doar un mod inedit de a va educa copii ci va v-a ajuta si in cariera. Puteti sa ne explicati in vreo 2 cuvinte cum?  


Dan si Marinela: Am folosit cuvantul cariera? Poate, dar ce departe ni se pare....Dorim sa facem lucruri cu sens urmarind evolutia noastra spirituala, cu oameni pe care ii iubim. Ca arhitecti, grafisti ilustratori, este o deschidere de spirit enorma....in momentul de fata lucram la o carte, primul volum despre calatoria copiilor nostri – Gradina lui Mavlinca – (un amestec al celor trei prenume). 

O carte de ilustratii si povesti despre calatoria copiilor nostri. Primul volum, intre Alaska si Panama, America de Nord deci, va exista mai intai in limba romana. De fapt atat textul cat si ilustratiile nu sunt altceva decat materializarea ideii de a sensibiliza copiii la un alt mod de viata, la valori ecologice, la descoperirea planetei noastre, a culturilor ancestrale, o carte ludica in care in acelasi timp, prin explicatii simple copiii pot intelege ce este o aurora boreala, cum traiec indigenii kuna in Panama, riturile maya in Guatemala sau Mexic, cum s-au creat canioanele...

Incredibila libertate si viata de familie.

Sabina: Ati vazut nenumarate locuri, ati intalnit nenumarati oameni, puteti spune ca ati invatat ceva nou de la oamenii intalniti in calatoria voastra?


Dan si Marilena: La fiecare ocazie am stat cateva zile cu indigenii si am fost fascinati deseori de maniere de gandire atat de simple si apropiate de natura.
Minunate momente, minunate intalniri pe care modul nostru nomad si liber de a calatori ne-a permis sa le organizam fara a anticipa. De multe ori calatoria noastra prin acest fel de intalniri ne-a dat impresia ca se organizeaza singura, iar asta este magic.

Sabina: In final as fi vrut sa va intreb ce v-a impresionat sau v-a emotionat cel mai mult in calatoria voastra?


Dan si Marilena: Lucruri atat de incredibile precum varietatea pamantului, civilizatiile indigene stinse sau supravietuitoare, toate astea par de pus in fruntea listei, dar si lucruri mai putin evidente precum incredibila libertate pe care o traim, viata de familie...valori simple dar atat de importante pe care societatea noastra le lasa uitarii.






Cu mii de multumiri autoarei acestui interviu, Sabina, publicat initial in revista online de cultura urbana "Hot City".

Bancherul

Da, stiu, n-am mai scris nimic de o vesnicie. Nu introduc in ecuatie clasica scuza cu "n-am avut timp", desi a fost destul de limitat in toata aceasta perioada, insa mai degraba n-am avut chef de blog. Pur si simplu, la un moment dat, am realizat ca scriam doar pentru mine, eram doar eu impreuna cu gandurile mele, asa cum ma aflu si acum, iar uneori - poate - in tovarasie cu anumite intersectari din lumea de dincolo de aparente. As fi vrut, totusi, sa pot publica zilnic cate ceva. Si poate ca o voi face incepand dintr-o buna zi, dar pana atunci "scrierile" vor fi fragmentate, ocazionale...


Pentru astazi un clip dintr-un link pe care l-am primit de la un prieten, pe e-mail: 

Filme de vacanta

In urma cu 67 de ani, la New York se nastea "No.1", Robert de Niro, iar pe coasta de vest, in California, 17 ani mai tarziu, Sean Penn vedea lumina zilei. Tot astazi, acum 90 de ani, se nastea legendara Maureen O'Hara (Rio Grande, Buffalo Bill, Miracle on 34th Street etc.) La multi ani!

Cum inca nu mi-am reluat activitatea, mi-am mai permis cateva zile de relache si filme asezonate cu ceva popcorn. Sunt cateva titluri care merita mentionate si pe care, in consecinta, le recomand. In primul rand un documentar de exceptie, The Cove, cu un subiect generos: salvarea delfinilor care sunt masacrati anual intr-o laguna a unui orasel de pe coasta Japoniei, Taiji, care si-a castigat odata cu lansarea acestui documentar o trista faima. Toti cei care au respect pentru natura si care indragesc aceste superbe si inteligente mamifere, delfinii, ar trebui sa vada acest documentar. Nominalizat de 27 de ori la diverse festivaluri, a castigat 22 de premii, printre care si Oscar 2010 - cel mai bun documentar! Cel care a stat in spatele acestui film este Ric(hard) O'Barry, cel care l-a antrenat pe Flipper (din celebrul serial al anilor '70), in fapt pe cele 6 femele-delfin care "jucau" rolul simpaticului "actor". Totul a inceput acum 35 de ani. La ce s-a ajuns acum e cutremurator. Japonia este una dintre tarile care refuza constant de ani buni sa renunte la vanatoarea cetaceelor. Insulele Feroe, sub motive ce - spun ei - tin de traditii, procedeaza asemanator. Rezultatul este macabru: anual, in jur de 23.000 de delfini sunt masacrati, cu harpoanele, in Taiji. Cei care au realizat acest documentar au infruntat furia autoritatilor si pescarilor din zona respectiva riscandu-si viata in anumite momente si nu exagerez deloc cand spun asta, pentru ca in urma cu cativa ani doua colege ale lui Ric O'Barry si-au pierdut viata sustinand cauza delfinilor. 
In fine, un documentar care nu trebuie ratat!

 

Un alt film pe care-l recomand - Mr. Nobody. O drama-fictiune, filozofic in buna masura, dar si cu accente romantice. Un film ce-ti pune neuronii in miscare. Excelent! Muzica, efectele speciale, scenariul - totul la superlativ! Cu siguranta, un film pe care-l voi revedea cu placere.



Un mini-serial SF (3 episoade), The Lost Room, deasemenea, mi-a atras atentia. Ceva in stilul David Lynch. Foarte bine facut, foarte bine jucat.



Si inca un film, pentru care Sandra Bullock a luat Oscar 2010 - Best Performance, The Blind Side. Dupa o poveste adevarata, un film de vazut in familie.

Veni, Vidi... Viciu

Da, recunosc, am viciul libertatii. M-a prins intr-o dupa amiaza de toamna tarzie, pe undeva prin anii '80, sau ceva de genul asta. Ma plimbam prin Cismigiu, parcul copilariei mele, si eram singur. Chiulisem de la scoala. Aveam acest sanatos obicei. Nu spun ca scoala era ceva rau, insa nu-mi placea programul (dupa-amiaza), nu-mi placea limba rusa si nu-mi placea obligativitatea de a merge zi de zi, inclusiv in zilele de sambata. Mi-amintesc, nostalgic uneori, de cate ori a trebuit sa alerg de la scoala pana acasa (vreo 2 km), sambata, la ora 17:00, pentru ca incepea un nou episod din Tarzan (cu Johnny Weissmuller). In fine, sigur nu era sambata in ziua aia, era doar o alta zi in alb si negru, asa mi-o amintesc. Pe atunci asa erau majoritatea zilelor, in alb si negru. Soarele caldut imi mangaia fata si aveam o stranie senzatie de liniste, pierdut printre ganduri si frunze plecate la plimbare. Ajung intr-un final la "Pestera Ursului", unul dintre locurile favorite din Cismigiu. Alaturi era helesteul cu banuti si dorinte ascunse, terasa cu Cico la 2 lei, aleea porumbeilor si foisorul plin de instrumente de fanfara, duminica, la pranz. M-asez pe o banca privind la porumbeii care se invarteau prin zona. Stiu ca le placeau covrigii aia de-un leu. Si mie imi placeau, dar deja imi mancasem "portia" pe ziua respectiva, asa ca trebuiau sa se orienteze rapid. Cum stateam asa, uitandu-ma la porumbei, ma gaseste un nene militian care n-avea altceva mai bun de facut decat sa-i alunge, trecand printre ei, ca sa ma intrebe de sanatate. Multumesc, bine, ii raspund, n-am buletinul la mine, uitandu-ma spre porumbei cum zboara. Pai, cum asa? Pai, abia am facut 14 ani si nu m-am obisnuit sa-l port cu mine. Atunci, insoteste-ma! Unde? ii spun, cu jumatate de glas. La Militie. Pai, n-am facut nimic. Nu comentezi, vii cu mine imediat. Atunci mi-am dorit pentru prima data sa fi fost porumbel. Imi doream sa fi avut aripi, sa pot zbura, imi doream sa fiu liber, sa nu mai raspund la intrebari de militian. Sa nu mai fiu nevoit sa-i urmez, tacut, umilit, in sectii de militie pline de suflete pierdute si intunecate de fete adumbrite de ipocrizia patriotard-cretina ce-i anima. A fost prima mea conexiune cu dorinta de libertate. Atunci am stiut dintr-odata ce-mi doream cel mai mult: libertate! De atunci s-au mai scuturat frunzele de multe ori, banutii din helesteul dorintelor ascunse nu mai sunt demult, dar viciul libertatii care m-a incatusat in acea dupa-amiaza de toamna tarzie a ramas neschimbat. Poate de aceea, vacanta, "anotimpul" preferat al libertatii, imi este atat de aproape de suflet si de fiecare data incerc sa o fac memorabila pentru a ma intoarce apoi in mine insumi cu bagajul incarcat de energii pozitive...

                                                          

                                     

Jamie Oliver @ Ted

Teach every child about food




(Disponibila subtitrarea in limba romana)

Aviz electoratului roman

Ideea nu este originala, insa rezultatul dresajului este pe cat de hilar, pe atat de demn de urmat. Ceea ce se intampla in ultimul timp pe scena politico-economica a Romaniei si efectul mai mult decat dramatic al diletantismului in plan managerial al struto-camilelor politruce de pe schema diferitelor guvernari nu este decat urmarea pomenilor electorale, pomenilor clientelare si in general al pomenilor de toate felurile de care au avut parte toate scursurile care s-au infruptat din amarata asta de tara timp de 20 de ani. A venit vremea scadentei. Dar plata o vor face, din nefericire, cei care se imbulzeau la o amarata de punga (de 2 lei), cateva pixuri colorate si-o umbrela portocalie...

Enjoy! :)

Cu un an in urma

Fragmente dintr-un Jurnal...

28 iunie 2009. Prima zi pe Camino. Ne trezim in jur de 6.00, iar peste o jumatate de ora suntem deja pe strazile inca neanimate de tauri ale Pamplonei. Tinta pentru ziua de azi: Puente la Reina. Ajungem mai intai in Cizur Minor, un mic orasel de provincie, mai sarmant decat mi-am inchipuit. O atmosfera calma, creionata in culori pastelate. Il lasam in urma, cu parere de rau, dar cu amintiri frumoase. Urcam apoi un deal destul de inalt. Sus, pe coama, se zaresc uriase instalatii eoliene. Ma gandesc ce-ar fi avut de spus Don Quijote daca in loc de morile de vant s-ar fi intalnit cu acesti... uriasi. Cu siguranta ca lupta lui ar fi continuat. Ne luptam si noi cu dealul si cu greutatea rucsacelor ce ne vlaguieste sub soarele arzator. Cu atatea kile in spate nu e chiar usor. Ajungem intr-un final la Alto del Perdon, unde faimosii Pelerini de Fier par a scruta de sus intreaga panorama, batuti de vant si de ploi, dar intampinati cu respectul cuvenit de cei peste 100,000 de pelerini ce trec anual pe langa ei in drumul spre Santiago de Compostela. Acolo sus, Pelerinii de Fier sunt stapanii absoluti ai timpului, prezenti si in trecut, dar si in viitor. Le fur cu inima stransa o clipa de eternitate si apoi ne asezam pentru o pauza de o cafea si gogosi. La un moment dat, auzim in imediata apropiere vorbindu-se romaneste. La inceput am crezut ca sunt doar gandurile noastre, plecate la plimbare, insa auzim din nou, clar, dulcele grai de... acasa. I-am apelat cu un "Buna dimineata" la fel de romanesc. Au schitat un zambet. Erau de trei ani in Spania, iar aceea era plimbarea lor de duminica dimineata. Le-am spus ca suntem si noi tot intr-o plimbare, doar ca ceva mai lunga, cam vreo 800 km. Au zambit din nou, mai increzatori. Poate fiindca paream a fi altfel decat romanii pe care spuneau ca-i evita de cand au realizat ca cei din Spania sunt la fel precum cei lasati in urma, in Romania. Plecam din nou la drum. Pe soseaua ce delimiteaza cele doua parti ale muntelui se odihneste un Harley Davidson. Ii fac si lui un loc printre amintiri si-l inghesui pe cardul aparatului foto. Mai departe ajungem in Uterga. Dupa alti aproape 5 km, Obanos. Ne oprim langa o catedrala, la umbra. Ma trantesc in iarba, pe spate, savurand momentul de odihna si imaginea unui cer limpede si senin precum ochii unui copil. As fi vrut sa nu ma mai ridic de-acolo. Eram franti de oboseala, dar eram fericiti. Eram pe drumul spre Santiago, eram pe drumul la care visasem de-atatia ani ca-l vom parcurge intr-o buna zi. Da, eram acolo...

 

 

Crazy Heart

Un film frumos, de duminica. Unul cuminte, desi personajul interpretat admirabil de Jeff Bridges e un rebel clasic, dar sentimental, un cowboy ratacit prin viata ce incearca in amurg sa-si regaseasca drumul pierdut. Un film bun cu Jeff Bridges, Maggie Gyllenhaal, Colin Farrell si Robert Duvall. 2 Golden Globes, 2 Oscars si multe alte nominalizari. Coloana sonora e de exceptie, iar piesa din final, cea de mai jos, fiind de-a dreptul...

Dar nu-i mai bine s-o ascultati? :)

Lectia de fiscalitate

Într-o dimineata, stapânitorul unei cetati fu  trezit de niste strigate care se auzeau din piata: "Hai la mere! Mere  dulci cum n-ati mai gustat!". Ridicându-se indispus din pat si privind pe  fereastra, vazu un târgovet ce vindea, într-adevar, mere, înconjurat de o  multime de musterii. "Trebuie sa fie tare bune merele alea", îsi spuse  mai-marele cetatii si, facându-i-se pofta, îl chema pe primul sau sfetnic  si îi porunci: "Ia cinci galbeni si mergi în piata sa cumperi mere de la  târgovetul acela". Primul sfetnic îl chema pe paharnic si îi spuse: "Uite  patru galbeni, du-te si cumpara mere". Paharnicul se adresa, la rândul  sau, stolnicului: "Poftim trei galbeni, de care sa cumperi mere de la  târgovetul acela". Stolnicul îl chema pe primul strajer îi dadu doi  galbeni si îl trimise în piata. Acesta dadu un galben unui strajer din  subordine, iar acela se duse la târgovet si îi lua la rost: "Hei, ce tot  strigi asa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetatii, iar drept pedeapsa  mi-a poruncit sa-ti confisc caruta asta cu mere". Zis si facut. Întors  la seful sau, strajerul se lauda: "Am facut un târg nemaipomenit. Cu un  galben am cumparat o jumatate din caruta cu mere a targovetului". Primul  strajer merse la stolnic: "M-am târguit si, cu cei doi galbeni pe care mi  i-ai dat am reusit sa cumpar un sac cu mere!". Stolnicul - repede la  paharnic: "Cu trei galbeni am luat o tolba întreaga cu mere". Paharnicul  dosi jumatate din cantitate si apoi merse la primul sfetnic: "Iata, cei  patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumatate de tolba cu mere".  Iar primul sfetnic se înfatisa dinaintea stapînitorului cetatii si glasui:  "Maria ta, iata, am îndeplinit porunca. Numai ca de acei cinci galbeni  n-am reusit sa târguiesc decât cinci mere". Mai-marele cetatii musca  dintr-un mar si cugeta: "Hmmm. Cinci mere pentru cinci galbeni. scump,  foarte scump! Si, cu toate astea, târgovetul acela avea o multime de  cumparatori. Înseamna ca lumea o duce bine, are bani. Ia sa maresc eu birurile!" 

Să trăiţi bine!

Câteva "mici" diferenţe...

Romanii
Au facut pod peste Dunare in Anno Domini 105 si au ocupat Dacia in anul urmator. Au pornit spre nord facand drum imperial, drum de piatra. Intre 6 şi 10 metri latime, patru straturi adancime, 90 cm straturi de bolovani legati cu mortar, piatra sparta marunt, pietris sau nisip cu graunte mare, apoi pavimentul, lespezi slefuite. Pe margini, borduri solide, din loc in loc brauri care sa tina drumul strans, rigole ca sa se scurga apa. Inginerii prospectau terenul in fata. Stiau morfogeodezie si respectau principiile. La numai doua zile de mers, in spatele lor venea drumul. In A.D. 108 au ajuns la Napoca, apoi la Porolissum, Zalau. 450 km. In doi ani. Apoi au facut drumurile secundare, drumuri pentru transport marfa, dar si drumuri private. In total, in Dacia au facut peste 4.300 de kilometri de drumuri si 25 de poduri in primii ani de ocupatie.... Ei au stat aici "doar" 160 de ani. Noua ne-au mai trebuit 1.600 de ani sa facem înca pe atat. 
 

Nemţii
6.800 de kilometri s-au facut în timpul lui Carol I, in mai putin de 15 ani. In Transilvania, toate masuratorile topo si hartile s-au facut in timpul ocupatiei habsburgice. Topograful Dorin Ursut le-a studiat si a predat ulterior topografia la universitate repetand mereu studentilor: de fiecare data, la fiecare verificare, cotele din hartile intocmite de austrieci au iesit la fix!   

Românii
Trei ani au lucrat la un drum de 5,6 km care ocoleste Gherla. In 14 august 2009, Emil Boc, Radu Berceanu, directori locali si primarul Gherlei taiau panglica acestei centuri ocolitoare. La cinci zile dupa, drumul s-a prabusit. A alunecat terenul. Si acum  cred ca se mai lucreaza la el... Cat suntem de diletanti in comparatie cu romanii care ne-au facut drumurile cand au cucerit Dacia nu mai e cazul s-o spun. Le-au facut atunci şi au rezistat 2.000 de ani. Pana cand, intr-o zi, au venit buldozerele lui Berceanu... 

Asta e Romania de azi! Oare ce vor spune, in viitor, urmasii nostri?

Odessa in flacari

De curand, presa italiana a scris despre un fapt cu totul inedit, anume descoperirea intamplatoare in arhivele studiourilor Cinecita, din Roma, a peliculei filmului "Odessa in flacari", considerat definitiv pierdut. Acest film, realizat in anul 1942, intr-o coproductie romano-italiana este consemnat in istoria cinematografiei europene si nu numai, o capodopera a genului. Despre el au ramas doar cronici, unele consemnari, fotografii si afise.
Avand ca subiect drama refugiatilor din Basarabia, in timpul celui de-al II-lea razboi mondial, ca si a ororilor comise de trupele NKVD-ului, predecesoarea KGB-ului, filmul a fost interzis dupa ocuparea tarii de catre Uniunea Sovietica, iar protagonistii acestuia aruncati in inchisori.

Depus in arhivele cinematografiei, la fondul peliculelor cenzurate, deci total oprite nu numai de a fi difuzate, dar nici vizionate intr-un cadru restrans, multi ani "Odessa in flacari" a figurat doar in registrul de evidenta al arhivelor, apoi a disparut din scripte. Dupa decembrie 1989, unii cercetatori in istoria filmului au cautat zadarnic sa dea de urma peliculei, investigatiile ducand la concluzia ca ea a fost confiscata de  “consilierii sovietici” din perioada ocupatiei, dupa care a fost scoasa din evidente, de catre Directia Presei si Tipariturilor, fosta Cenzura. S-a mai descoperit ca Securitatea a dat ordin prin care s-a dispus distrugerea unor filme de razboi din perioada 1940-1944, considerate fasciste si “imperialiste”, dusmanoase “oranduirii socialiste”.

Capodopera cinematografica apartine regizorului italian Carmine Gallone, unul dintre cei mai renumiti ai timpurilor sale. Scenariul este semnat de dramaturgul Nicolae Kiritescu.
"Odessa in flacari" urma traditia inaugurata de primul mare film romanesc din 1912, care omagia victoria trupelor romane in Razboiul de Independenta din 1877. Este o pagina vibranta de istorie, aratand lumii, in 1942, la Festivalul de la Venetia – unde de altfel a castigat Marele Premiu – ce inseamna ocupatia bolsevica si teroarea stalinista.

Timp de mai bine de o jumatate de secol, despre acest film nu s-a pomenit nimic. Nici nu putea fi vorba sa se dea in vileag drama Basarabiei si a Bucovinei de Nord, atata vreme cat la Bucuresti se afla la putere un regim obedient Kremlinului. Vizionati acest film, merita!

http://telecinemateca.com/odessa-in-flacari-filme-romanesti/

Rock Time

In urma cu doua zile un alt monstru sacru al muzicii rock, Eric Clapton, a concertat la Bucuresti. Nu stiu cum se face, dar parca anul asta si-au dat intalnire cu totii in Romania: Chris Rea, Ten Years After, AC/DC, John McLaughlin, Goran Bregovic, Al Di Meola, Bob Dylan, Jean-Michel Jarre, Aerosmith, Manowar, Paradise Lost, Accept, Metallica, Slayer, Anthrax, Megadeth, Rammstein, Cranberries, Iron Maiden, iar spre finalul anului si Ozzy Osbourne. O lista plina de nume sonore ce vin sau au trecut deja prin Romania anului 2010, insa nu sunt trecuti aici decat cei cu a caror muzica am rezonat de-a lungul anilor, pentru ca au mai fost si vor mai veni si altii. Pacat ca au ajuns tocmai intr-unul dintre cei mai dificili ani de dupa "Revolutie"...

ERIC CLAPTON - TEARS IN HEAVEN (UNPLUGGED)

Cupa Mondiala 2010, Africa de Sud

Astazi incepe CM de fotbal din 2010...

Cel mai special eveniment fotbalistic al planetei se lasa asteptat, de fiecare data, cate 4 ani. Ce poate fi mai frumos pentru un iubitor de fotbal decat prezenta tarii sale in aceasta competitie suprema? La inceputul unei noi campanii de calificare, plecam la drum cu noi sperante pentru Romania. Poate, poate... de data asta. Nu, nici de data asta. De ani buni Romania este lipsa la apel. Cand se striga prezenta (se canta imnul altor tari) ma incearca mereu aceleasi sentimente, oarecum confuze, de tristete si de frustrare fata de "chiulul" fotbalului romanesc. Intotdeauna mi-am dorit enorm ca Romania sa se califice la campionatele mondiale de fotbal. Acestea au o atmosfera aparte, mai exotica, mai pline de viata, mai pline de nepravazut. Pe langa echipele consacrate, prezente mai mereu, de fiecare data intalnim si echipe "cenusarese" ale fotbalului. De data aceasta aceasta ea se va numi Noua Zeelanda, altfel o tara cu o echipa de rugby ("All Blacks") de mare clasa. Cu fotbalul mai greu... :)

Nu mai intru in detaliile legate de motivele multiple care au facut si fac in continuare ca fotbalul romanesc sa se afunde intr-o mediocritate totala (vezi ultimele rezultate ale echipei nationale) pentru ca ele deja se cunosc. Lipsa valorii este data si de lipsa profesionalismului, a seriozitatii jucatorilor, dar si de cadrul general al societatii romanesti de astazi. Mutu este reprezentativ pentru fotbalul romanesc actual. Diferenta fata de Hagi este imensa! Si ca valoare, dar si ca profesionalism. Nu intamplator, Romania a fost ultima oara prezenta la un turneu final mondial in urma cu 12 ani. Cu Hagi...

In fine, ca de obicei, in lipsa Romaniei, echipa mea de suflet la turneele finale este... Brazilia! Iubesc fotbalul spectacol, iar Brazilia este "hundred per cent" specialista acestui tip de fotbal. Fotbalul cu mingea la picior si zambetul pe buze, "Joga Bonito"... :)

Cand ma gandesc, uneori, la aceste turnee mondiale, la cat de aproape am fost in 1994 de a juca semifinala cu Brazilia... Cred ca va ramane, peste timp, marele regret al fotbalului romanesc. Atunci, Romania a jucat cel mai frumos fotbal. Atunci, Romania putea da lovitura. Invinsesem Argentina lui Maradona (insa fara "El Pibe d'Oro" in teren, fusese suspendat pentru...), i-am fi putut - poate - invinge si pe Brazilia. Sigur, cred c-am fi pierdut in finala cu Italia (c-asa e romanul, la mal...) dar cat de frumos ar fi... putut fi sa ajungem acolo. In fine, macar semifinala cu Brazilia... :)

Ah... Kenneth Anderson, ah... Prunea, cate minute mai erau?

Hai Brazilia!

SHAKIRA - WAKA WAKA

Wonderful Life

Probabil ca mai tineti minte piesa "Wonderful Life", un hit in 1987, o piesa ce-a "spart", cum se spune, la vremea respectiva, fiind in Top 10... fulgerator, in multe tari de... dincolo. La noi cantau altii...

Anii au trecut. Si peste trupa Black, cea care canta hitul respectiv, dar si peste noi. Black poate c-au fost uitati, insa aceasta piesa cu siguranta ca nu, iar acest lucru este demonstrat si de melodia pe care-o propun pentru astazi, o varianta mai "grea", cantata de o trupa de Black Metal, Nevergreen. Este, daca vreti, varianta transpusa pe note muzicale a vremurilor pe care le traim in prezent. Cu ceva ani in urma, un personaj care la vremea respectiva parea asa, un tip caraghios, dar popular, pentru cei mai multi dintre romani, un tip caruia-i placea sa se scalde in... bai de multime, ne vrajea cu urarea - bine ticluita de catre consilierii 'mnealui - "Sa traiti bine!"

Cat de bine, vom vedea cat de curand cu totii. Ma gandesc nu doar, dar in special la acei pensionari care au MUNCIT in trecutul comunist (ori neo...) si acum isi vor vedea diminuate pensiile, si asa amarate pe care le aveau, cu inca 15%! Nu mai sunt multi. Iar cu ocazia ce va sa vina  cat de curand nu cred sa mai ramana vreunul. Ma refer, desigur, la ACEI pensionari care au deja pensii foarte mici, nu la specialitati... de casa. Dar ce, mai conteaza?!? Ii mai pasa cuiva de acestia?


Oricum, n-o sa-i vedem pe acesti pensionari cand vor muri, asa ca nu veti fi induiosati de moartea lor. Nu vor fi prezentati la televizor (sunt ocupati cu blonda lui Bute), deci nu vom stii c-au mai murit dintre ei. Se vor duce incet, unul cate unul, in tacere, fara sa mai deranjeze pe nimeni. Oricum nu mai deranjau. Poate doar prin piete, cand cauta cu maini tremurande cele mai ieftine produse si… deranjeaza vizual. Ce inestetici sunt, cu hainele alea vechi de doua generatii, cu sacosa aia carpita, cumparata cu 3 lei acum 20 de ani, cu pantofii stalciati si priviri pierdute, undeva in trecut, pe vremea cand inca mai erau respectati. Ia mai da-i dracului, adica eu sa platesc biletul si ei sa stea jos?!? Ii cauta moartea acasa, iar ei se plimba pe banii statului. EU muncesc si ei stau. Da-i dracului! Sa moara! Cum sa nu se descurce cu… ia stai sa calculez… deci 900 de lei (sa zicem) minus 15%… vine cam 765. Perfect! N-au masina, n-au nevoie de benzina! De imbracaminte n-au nevoie (au sifonierele pline cu vreo 50 molii si vreo 2-3 costume vechi de cand lumea, asa ca…); de carti n-au nevoie (pai ce, n-au citit destule? sa si le mai reciteasca! ah, le-au vandut, ca nu mai aveau bani de medicamente? sa fie sanatosi...; de bilete la  un film, la Mall (la “Sex and the City 2”) nu se pune problema; la Rammstein nu merg, asa ca n-au nevoie nici de concerte. Teatru? Pai ce, nu mai e ala radiofonic?!? Hai, dom'le, ca acum se gasesc toate pe net, sa si le downloadeze! Nu mai au nevoie nici de televizor, oricum, prea multe stiri strica (mai ales alea cu morti, de la ora 5), ca “e” prea deprimante pentru ei, asadar televizorul care s-a stricat (era vechi, ce sa-i faci) il putem taia si pe el de pe lista; n-au nevoie nici de celelalte care s-au tot stricat in timp si nu le mai pot repara (fiindca n-au nevoie!), n-au nevoie nici de apa calda (pai ce, aia rece sau aia pluviala… de la Doamne-Doamne nu e buna?); asadar, n-au nevoie nici de instalator pentru ca le curg mai toate tevile prin casa… pai… n-or sa mai curga!; de medicamente nu mai zic... ce sa faca, dom’le, cu atatea medicamente?!? ba de inima, ba de ficat, ba de una, ba de alta, nu inteleg de ce nu sunt sanatosi?!? chiar nu inteleg, ca n-au nicio grija, asa ca n-au nevoie. Vacante? E buna asta… Ia sa se mai uite ei pe pozele din albumul cu fotografii, cu amintirile de la Caciulata, ori Sovata (unde facea Nicu armata). Ce… Belize? Mai bine Cernica. Dar cu ce ajung acolo? Pai... sa faca sport, sa mearga pe jos! Poate vor sa stea la un mic si sa-si ia o sticla de bere. Eh, alta acum, mai vor sa bea si bere, hai ca asta e culmea!!! Pai n-au baut toata viata? Ia sa le fac alt calcul... De ce ar mai avea nevoie? De lumina? Pai n-au lumanari? Doar le-or fi ramas de pe la prietenii si neamurile ce s-au tot dus in ultimul timp  in alte lumi (adica... in "strainatate", in sfarsit, a venit si vremea lor sa plece "dincolo"). Le-am taiat si lumanarile de pe lista. Bun, dar cu ce si le aprind? Cu chibrituri, nu? Pai… n-au. Ca nu mai au nevoie nici de gaze (pentru ce sa aiba nevoie, ca oricum, prea multe, inafara de cate-un ceai, iarna, sa se mai incalzeasca, ori sa-si faca cate-un inlocuitor de cafea, asa cum stiu ei bine, nu prea…), asa ca… Mancare? Mda, aici pare cam nasol. Sigur, se poate trai si cu aer... Desi se spune sa nu mananci mult, pentru a-ti pastra sanatatea, ei probabil au cam exagerat in ultimii ani de sunt bolnavi cu totii. Oricum, au aparut multe covrigarii in ultima perioada (semn clar de prosperitate a romanilor), dar nu prea mai sunt ieftini covrigii astia. Aia de 0,6 lei sunt… de ieri, iar cei de 1 leu (cei cu cascaval… cu cascaval?!? pai sa le creasca colesterolul?!?) sunt cam scumpi. Ce-ar mai fi? Ah, intretinerea, la iarna. Cat ar putea sa fie pentru - sa zicem - 2 camere? Plateau cam 300 lei, acum ar urma sa fie in jur de 750 lei, hmm, nu e chiar asa mult. Uite, dupa calculele mele, le mai si raman niste bani, ar putea sa faca si economii. Ar putea sa mai puna si la CEC. Azi la CEC 1 leu depui, maine… el va scoate pui! :) Ce poetic… Da, iar in timp, cu economiile facute, ar putea sa ajunga, in cativa zeci de ani, la valoarea economiilor pe care le-au avut, in anii ‘90, dar au fost bine “aranjate” (prin inflatie, ori… cu televizorul, magie moderna, nu gluma!) de "baietii buni", de cei care au avut grija cum trebuie de economiile altora. Acum li se spune "consilieri". Te pui cu economistii...

Mda, wonderful life...

Codiţă

Ea e "Codiţă". Asa ii spun eu, restul familiei o striga "Kingo", in amintirea mamei sale, titulara de drept a acestui din urma nume. Dar Codiţă isi cunoaste ambele nume. Practic, se poate spune ca a crescut deja si isi cunoaste si numele de familie. Asadar, ea e Codiţă Kingo. Un caine minunat. O  Codiţă ce rade si se bucura cand te vede si e trista cand e lasata singura. Un "caine cersetor", cum ii spun eu. Fiindca cerseste iubire. Un caine pe care-l iubesc, asa cum iubesc, de fapt, toti cainii. Sigur, sincer vorbind, pe Codiţă o iubesc mai mult. Dar si pe Moxa o indragesc (dar despre boxerita prietenilor nostri, cu alta ocazie), asa cum am indragit-o pe Kingo - originala... :) - ori pe Labuş, cainele bunicilor, din lumea copilariei, ori pe Dustin, un caine-lup cu pedigree britanic, batran, batran, dar intelept, ca toti batranii dealtfel... :)

Si fiindca tot a fost concertul nemuritorului Bob Dylan, la Bucuresti, un cover excelent dupa piesa "Man Gave Names To All The Animals", al unei trupe de country...

Un castel cu inima de roman...

Incepem usor... :)
Cu vecinii de la sud de Dunare.
Un video de aprox 5 minute despre castelul de la Balcic, al Reginei Maria. Inafara de Balcic, acest mic castel se afla si pe "My Bucket List" si sper s-ajung pe-acolo cat de curand.

Intre 1913 - 1940 orasul Balcic a apartinut Romaniei, desi abia la sfarsitul primului razboi mondial ni s-a recunoscut dreptul asupra teritorului roman. In 1940, sub presiunea sovieticilor, Cadrilaterul, a fost facut "cadou" Bulgariei, mai putin inima Reginei - ce se afla inmormantata acolo - si care ulterior a luat drumul Romaniei, poposind la Castelul Bran. Drama Basarabiei, Bucovinei si Ardealului, pe atunci, a facut ca cedarea sudului Dobrogei sa treaca in plan secundar.

Gradinile de la castelul din Balcic sunt create de un estet desavarsit, o expresie a sublimului in arhitectura peisagistica. In semn de recunostinta, dupa moartea arhitectului ansamblului regal, Jules Jannis, Regina Maria a ridicat o piatra funerara in memoria acestuia.

Pentru romani, in general, aflati la o "aruncatura de bat", vizitarea castelului Reginei Maria si a Gradinii Botanice de la Balcic... e ca o incursiune necesara si totodata placuta in istoria Romaniei.

Pana atunci, va propun o simpla calatorie virtuala...

Salutare!

Salut! Un nou blog mai lipsea pe net? :)
Da' mi-am zis... "de ce nu?" Asadar, zis si facut.
Pentru inceput piesa mea favorita...

James- Getting Away With It

Asculta mai multe audio diverse