Filme de vacanta

In urma cu 67 de ani, la New York se nastea "No.1", Robert de Niro, iar pe coasta de vest, in California, 17 ani mai tarziu, Sean Penn vedea lumina zilei. Tot astazi, acum 90 de ani, se nastea legendara Maureen O'Hara (Rio Grande, Buffalo Bill, Miracle on 34th Street etc.) La multi ani!

Cum inca nu mi-am reluat activitatea, mi-am mai permis cateva zile de relache si filme asezonate cu ceva popcorn. Sunt cateva titluri care merita mentionate si pe care, in consecinta, le recomand. In primul rand un documentar de exceptie, The Cove, cu un subiect generos: salvarea delfinilor care sunt masacrati anual intr-o laguna a unui orasel de pe coasta Japoniei, Taiji, care si-a castigat odata cu lansarea acestui documentar o trista faima. Toti cei care au respect pentru natura si care indragesc aceste superbe si inteligente mamifere, delfinii, ar trebui sa vada acest documentar. Nominalizat de 27 de ori la diverse festivaluri, a castigat 22 de premii, printre care si Oscar 2010 - cel mai bun documentar! Cel care a stat in spatele acestui film este Ric(hard) O'Barry, cel care l-a antrenat pe Flipper (din celebrul serial al anilor '70), in fapt pe cele 6 femele-delfin care "jucau" rolul simpaticului "actor". Totul a inceput acum 35 de ani. La ce s-a ajuns acum e cutremurator. Japonia este una dintre tarile care refuza constant de ani buni sa renunte la vanatoarea cetaceelor. Insulele Feroe, sub motive ce - spun ei - tin de traditii, procedeaza asemanator. Rezultatul este macabru: anual, in jur de 23.000 de delfini sunt masacrati, cu harpoanele, in Taiji. Cei care au realizat acest documentar au infruntat furia autoritatilor si pescarilor din zona respectiva riscandu-si viata in anumite momente si nu exagerez deloc cand spun asta, pentru ca in urma cu cativa ani doua colege ale lui Ric O'Barry si-au pierdut viata sustinand cauza delfinilor. 
In fine, un documentar care nu trebuie ratat!

 

Un alt film pe care-l recomand - Mr. Nobody. O drama-fictiune, filozofic in buna masura, dar si cu accente romantice. Un film ce-ti pune neuronii in miscare. Excelent! Muzica, efectele speciale, scenariul - totul la superlativ! Cu siguranta, un film pe care-l voi revedea cu placere.



Un mini-serial SF (3 episoade), The Lost Room, deasemenea, mi-a atras atentia. Ceva in stilul David Lynch. Foarte bine facut, foarte bine jucat.



Si inca un film, pentru care Sandra Bullock a luat Oscar 2010 - Best Performance, The Blind Side. Dupa o poveste adevarata, un film de vazut in familie.

Veni, Vidi... Viciu

Da, recunosc, am viciul libertatii. M-a prins intr-o dupa amiaza de toamna tarzie, pe undeva prin anii '80, sau ceva de genul asta. Ma plimbam prin Cismigiu, parcul copilariei mele, si eram singur. Chiulisem de la scoala. Aveam acest sanatos obicei. Nu spun ca scoala era ceva rau, insa nu-mi placea programul (dupa-amiaza), nu-mi placea limba rusa si nu-mi placea obligativitatea de a merge zi de zi, inclusiv in zilele de sambata. Mi-amintesc, nostalgic uneori, de cate ori a trebuit sa alerg de la scoala pana acasa (vreo 2 km), sambata, la ora 17:00, pentru ca incepea un nou episod din Tarzan (cu Johnny Weissmuller). In fine, sigur nu era sambata in ziua aia, era doar o alta zi in alb si negru, asa mi-o amintesc. Pe atunci asa erau majoritatea zilelor, in alb si negru. Soarele caldut imi mangaia fata si aveam o stranie senzatie de liniste, pierdut printre ganduri si frunze plecate la plimbare. Ajung intr-un final la "Pestera Ursului", unul dintre locurile favorite din Cismigiu. Alaturi era helesteul cu banuti si dorinte ascunse, terasa cu Cico la 2 lei, aleea porumbeilor si foisorul plin de instrumente de fanfara, duminica, la pranz. M-asez pe o banca privind la porumbeii care se invarteau prin zona. Stiu ca le placeau covrigii aia de-un leu. Si mie imi placeau, dar deja imi mancasem "portia" pe ziua respectiva, asa ca trebuiau sa se orienteze rapid. Cum stateam asa, uitandu-ma la porumbei, ma gaseste un nene militian care n-avea altceva mai bun de facut decat sa-i alunge, trecand printre ei, ca sa ma intrebe de sanatate. Multumesc, bine, ii raspund, n-am buletinul la mine, uitandu-ma spre porumbei cum zboara. Pai, cum asa? Pai, abia am facut 14 ani si nu m-am obisnuit sa-l port cu mine. Atunci, insoteste-ma! Unde? ii spun, cu jumatate de glas. La Militie. Pai, n-am facut nimic. Nu comentezi, vii cu mine imediat. Atunci mi-am dorit pentru prima data sa fi fost porumbel. Imi doream sa fi avut aripi, sa pot zbura, imi doream sa fiu liber, sa nu mai raspund la intrebari de militian. Sa nu mai fiu nevoit sa-i urmez, tacut, umilit, in sectii de militie pline de suflete pierdute si intunecate de fete adumbrite de ipocrizia patriotard-cretina ce-i anima. A fost prima mea conexiune cu dorinta de libertate. Atunci am stiut dintr-odata ce-mi doream cel mai mult: libertate! De atunci s-au mai scuturat frunzele de multe ori, banutii din helesteul dorintelor ascunse nu mai sunt demult, dar viciul libertatii care m-a incatusat in acea dupa-amiaza de toamna tarzie a ramas neschimbat. Poate de aceea, vacanta, "anotimpul" preferat al libertatii, imi este atat de aproape de suflet si de fiecare data incerc sa o fac memorabila pentru a ma intoarce apoi in mine insumi cu bagajul incarcat de energii pozitive...